sâmbătă, 28 mai 2011

Aceeaşi Mărie, dar altă pălărie...


Dacă e sâmbătă, mai mult ca sigur avem ceva treabă. Concurs, adică. Dacă tot am dansat două dansuri, la două categorii de vârstă, apăi, îi clar că luăm două premii, nu?! Zis şi făcut. Locul I şi la categoria "Juniori 1", şi la categoria "Juniori 2". Festivalul "Prietenii Dansului" a avut loc astăzi, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional "Mihai Viteazu" (care n-are aer condiţionat...)
Da, ăsta e costumul la care am cusut eu pietre şi pene (şi eu, ca şi celelalte mămici). Şi da, "Rio" (grupa mare, 9-12 ani) e dansul meu favorit, secondat de "Russian Dance" - celălalt dans care a luat locul I (grupa mijlocie, fete 6-9 ani).
Să vă fie milă de operatorul care a înregistrat aceste videoclipuri. E o mamă emoţionată (stând pe genunchi în faţa scenei, cu mâinile intinse, având aparatul într-un echilibru precar), fotograf de serviciu, costumieră contra-cronometru, hairstylist, make-up artist şi şofer de cursă rapidă. Iar filmarea s-a efectuat nu cu un aparat dedicat ci chiar cu aparatul foto, care nu face focus în timpul înregistrării video :D